Director: Prof. Dr. Alexandru Babeș

Activitate de cercetare: Neurofiziologia durerii și a termorecepției

WWW: http://www.biologie.kappa.ro

Investigarea detecţiei stimulilor termici de către terminaţii nervoase specializate cu localizare cutanată este o preocupare importantă în cadrul grupului nostru. Studii realizate pe receptori termici in vivo au pus în evidenţă existenţa mai multor populaţii de fibre periferice activate la răcire moderată (între 32 şi 20 °C) sau la încălzire în domeniul temperaturilor nedureroase (între 32 şi 43 °C).  De cele mai multe ori aceşti receptori posedă o dependenţă de temperatură sub forma unui clopot ("bell-shaped"), cu un maxim de activitate electrică la o anumită temperatură optimă. În ultimii ani au fost clonate mai multe canale ionice din familia TRP (transient receptor potential) care sunt exprimate fie în sistemul nervos periferic, fie în celulele pielii (keratinocite) şi care sunt activate de stimuli termici în domeniile de temperaturi menţionate mai sus. Astfel, canalul TRPM8, a cărui manifestare în neuronii senzitivi în cultură a fost pusă pentru prima oară în evidenţă în laboratorul nostru (Reid & Flonta, 2001), este activat la temperaturi mai mici de 30 °C, dar şi sub acţiunea mentolului, un agent care evocă senzatia de frig atunci când este aplicat cutanat sau la nivelul cavităţii bucale. Alte două canale din familia TRP, TRPV3 şi TRPV4, sunt activate de căldura moderată, cu praguri cuprinse între 32 şi 38 °C, dar şi de compuşi naturali în cazul TRPV3 (camfor, oregano, cimbru). În laboratorul nostru urmărim proprietăţile biofizice şi exprimarea acestor canale în neuronii senzitivi în cultură, dar şi alterarea activităţii lor în condiţii patologice precum inflamaţia şi lezarea ţesutului nervos.

Pin It